UPDATE – 10.24: Oneștenii vor mai avea apă doar două ore în cursul zilei de vineri, 26 mai, conform anunțului DPP. Intervalul orar este 18.00-20.00. Sâmbătă va fi reluată furnizarea apei în funcție de timpul de umplere a sistemului de aducțiune.
UPDATE – 08.47: Avaria de la Valea Uzului este anunțată și pe site-ul Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB), și nu doar locuitorii Oneștiului sunt afectați de această problemă.
“Urmare a unei avarii pe conducta de aducțiune apă potabilă Târgu Ocna – Onești, în zona cămin golire Tuta, s-a întrerupt alimentarea cu apă în următoarele localități: Onești, Cașin, Târgu Trotuș, Pârgărești, Târgu Ocna și la S.C. CHIMCOMPLEX S.A. Borzești și Penitenciarul Târgu Ocna. Echipa noastră de intervenție este deplasată în teren pentru remedierea avariei. Vom reveni cu amănunte la finalizarea avariei!”, se arată în comunicatul CRAB.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Dispeceratul Secției apă și canalizare din cadrul SC DPP SA Onești anunță că în urma unei avarii apărute la conducta de la Valea Uzului, furnizarea apei potabile către populație va fi întreruptă după orele 08.00 (n.r. – vineri, 26 mai).
Nu se precizează când va fi reluată furnizarea apei potabile în Onești. “Funcție de informațiile primite ulterior de la Stația Cărăboaia, se va anunța programul de furnizare a apei pentru perioada următoare”, este tot ceea ce se mai precizează în comunicatul celor de la DPP.