Acasă National / Externe Premierul Bolojan anunţă noi reguli privind angajările la stat: în ce condiții...

Premierul Bolojan anunţă noi reguli privind angajările la stat: în ce condiții va fi posibil cumulul pensiei cu salariul

 

Premierul Ilie Bolojan a anunţat că, în această săptămână, Guvernul ar putea discuta proiectul de lege care reglementează cumulul pensiei cu salariul în instituţiile publice. Potrivit şefului Executivului, una dintre variantele analizate vizează limitarea posibilităţii de reangajare la stat pentru persoanele care beneficiază de aşa-numitele pensii speciale.

Conform propunerii, aceste persoane ar putea lucra din nou în instituţii publice doar dacă acceptă să păstreze o mică parte din pensie.

Premierul a explicat că măsura are atât o componentă de echitate socială, cât şi una legată de sustenabilitatea sistemului public de pensii. În schimb, pentru cei care s-au pensionat pe baza contribuţiilor şi au acumulat vechimea necesară, cumulul pensiei cu salariul nu ar urma să fie restricţionat.

„Cumulul pensiei cu salariul (în insittuţiile publice – n.r.) va fi posibil dacă renunţi la 85% din valoarea pensiei, pensie specială. Dacă ai lucrat la pensie contributivă, şi-ai făcut toată vechimea, nu e niciun fel de problemă. Avem cel puţin 15.000 de angajaţi în această situaţie şi atunci noi trebuie să facem o reducere de personal în administraţie, e anormal să dai un om care nu are altă sursă de venit şi să ţii un om care s-apensionat la 50-52 de ani, s-a reangajat a doua zi la statvşi care are, totuşi, o sursă de venit”, a declarat Ilie Bolojan la Digi24, duminică seară.

Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului pentru dezbatere şi vot, a mai precizat premierul.

„Nu e doar o problemă de echitate, e pur şi simplu o problemă de suportabilitate economică”, spune primul ministru amintind că sistemul de pensii nu mai e sustenabil, având în vedere sectoarele în care se fac pensionări la vârste tinere.

”Nu ne putem gândi că ne va fi mai bine, dacă nu sunt mai mulţi oameni în economia românească”, adaugă primul ministru. (foto: Guvernul României)