O nouă boală, „de import”, a apărut în țara noastră, ca urmare a schimbărilor climatice. Specialiștii Institutului Cantacuzino au descoperit că foarte mulți țânțari de pe teritoriul țării sunt purtători ai virusului West Nile. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bacău, în județul Bacău sunt patru cazuri de persoane diagnosticate cu acest virus.
Două femei și doi bărbați din județul Bacău au fost diagnosticați cu West Nile, virus care a făcut deja mai multe victime în țara noastră.
„Vă informăm că la nivelul județului Bacău, până la data de 19.10.2023, s-au confirmat patru cazuri de infecție cu virus West Nile, astfel: 2 cazuri la persoane de sex feminin, în vârstă de 55 de ani, respectiv 51 ani, din mediul rural, și 2 cazuri la persoane de sex masculin, în vârstă de 56 de ani, respectiv 20 ani, din mediul urban.
Menționăm că toate cele 4 cazuri au avut evoluție clinică favorabilă”, au transmis reprezentanţii DSP Bacău.
Măsurile întreprinse de către DSPJ Bacău au constat în:
- reluarea informării cabinetelor de medicină de familie, UPU/CPU, asupra necesității de îndrumare spre secțiile de boli infecțioase a cazurilor cu sindrom febril prelungit și a cazurilor compatibile cu diagnosticul de meningită/meningo-encefalită/encefalită;
- reluarea informării cabinetelor de medicină de familie asupra necesității de a atenționa populația privitor la măsurile de autoprotecție necesare (montarea de plase la geamuri, folosirea de soluții repelente pentru țânțari, îndepărtarea apei stagnante și a gunoaielor din curți și subsoluri din bloc);
- notificarea UAT-urilor din județul Bacău privitor la reluarea activităților de dezinsecție cu acțiune asupra țânțarilor;
- notificarea Centrului de Transfuzii Bacău.
Virusul West Nile se transmite prin înţepătura ţânţarilor infectaţi, aceştia la rândul lor contactându-l prin înţeparea păsărilor infectate. Virusul nu se poate transmite prin contact uman obişnuit (atingere, strângere de mână, sărut, etc).
Factorii favorizanţi pentru apariţia epidemiilor în Europa sunt modificările de ordin climatic (temperaturi ridicate, valurile de căldură ce urmează ploilor abundente) precum şi intensificarea circulaţiei de călători şi mărfuri.
La om, în majoritatea cazurilor, infecţia este asiptomatică, iar când simptomele apar, spectrul clinic şi severitatea sunt foarte variate. Astfel:
- Aproximativ 20% din cazuri dezvoltă o infecţie cu simptome moderate, ce apar după 8-10 zile de la înţepătura ţânţarului şi se manifestă prin : febră, dureri de cap, dureri musculare şi articulare, uneori greaţă şi vărsături, diaree, rareori inflamarea ganglionilor limfatici.
- Aproximativ 1 din 150 de persoane infectate cu virus West Nile, dezvoltă simptome severe de boală (meningoencefalită) manifestate prin febră ridicată, dureri mari de cap, rigiditatea coloanei cervicale, dezorientare, tremor şi convulsii, slăbiciune musculară şi paralizii, pierderea vederii, comă şi uneori deces. Simptomele pot persista mai multe săptămâni, iar efectele neurologice pot fi permanente.
Persoanele care pot dezvolta forme severe de boală sunt cele cu sistem imunitar deficitar, cu boli cronice, copiii şi bătrânii.
Metodele de prevenire a înţepăturilor de ţânţar sunt:
- Evitarea expunerii la țânțari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi;
- Utilizarea substanțelor chimice repelente împotriva țânțarilor;
- Utilizarea de insecticide în locuință/în jurul locuinței;
- Împiedicarea pătrunderii țânțarilor în locuinte prin montarea plaselor de protecție la ferestre;
- Desecarea bălților de apă din jurul gospodăriei;
- Îndepărtare recipientelor cu apă stătută și a gunoiul menajer.
12 persoane au murit în România din cauza infecţiei cu virusul West Nile de la începutul sezonului cald, iar numărul contaminărilor a depășit 115. (foto: imagine ilustrativă)













