Cosmin Roșu, sergent major în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Bacău, a reușit ieri să salveze viața unei bătrâne, în timp ce se afla în timpul său liber. Jandarmul se afla la plimbare împreună cu soția și cu cei doi copii pe o stradă din municipiul Bacău, când a observat că de la un apartament situat la parterul unui bloc ieșea un fum dens și înecăcios.
„A mers imediat acolo să vadă ce se întâmplă, iar împreună cu un vecin a reușit să deschidă ușa apartamentului în care se afla o bătrână.
Aceasta intrase în panică și încerca să stingă focul, deși se putea intoxica cu fumul înecăcios, care a cuprins întreaga încăpere, lăsând în plan secund siguranța și sănătatea ei.
Au intrat în casă și au reușit să o convingă că are nevoie de ajutor, au luat-o și au dus-o în fața blocului, acolo unde era în siguranță.
Jandarmul a oprit imediat alimentarea gazelor, iar împreună cu un vecin a reușit să stingă focul, care era de mici proporții și se manifesta pe o perdea și un prosop de bucătărie”, a declarat purtătorului de cuvânt al IJJ Bacău, Alexandra Dănculea.
„Mă bucur că am intervenit la timp, pentru a împiedica un posibil final nefericit!”, a precizat Rosu Cosmin, subofițer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău .













