Acasă Actualitate BĂTAIE GENERALĂ pe terasa unui local dintr-o comună băcăuană! SCANDALUL de pomină...

BĂTAIE GENERALĂ pe terasa unui local dintr-o comună băcăuană! SCANDALUL de pomină s-a lăsat cu ARESTĂRI

 

Terasa unui local din comuna Sascut s-a transformat într-un adevărat ring de luptă, după ce doi bărbați de 37 și 40 de ani au agresat șase tineri cu vârste între 15 și 22 de ani. În urma scandalului, cei doi agresori au fost reținuți de poliție pentru 24 de ore.

Purtătorul de cuvânt IPJ Bacău, agent șef adjunct Gabriel Dumitrache: „La data de 07 august a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunală Sascut, cu sprijinul celor din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni și sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați de 37 și 40 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

​Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 04 august a.c., cei în cauză, în timp ce se aflau pe terasa unui local din comuna Sascut, ar fi agresat șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 22 de ani, totodată, tulburând ordinea și liniștea publică.

​Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”. (foto: imagine ilustrativă)