16 găini au dispărut, în miez de noapte, din curtea locuinței unei bătrâne în vârstă de 84 de ani, din comuna Podu Turcului. S-a întâmplat în urmă cu circa două săptămâni. Păsările nu au plecat singure din adăpostul lor, ci au fost furate, iar polițiștii au reușit să pună mâna pe hoți.

“La data de 07 martie a.c., poliţiştii au identificat doi bărbaţi din comuna Podu Turcului, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului au identificat doi bărbaţi, care, în noaptea de 24/25 februarie a.c. i-ar fi sustras unei femei de 84 de ani, din localitate, un număr de 16 păsări.

Prejudiciul a fost recuperat de polițiști și înapoiat proprietarei.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agent principal de poliție Cătălina Crețu.