(P)

Un bărbat în vârstă de 47 de ani este de negăsit după ce a dispărut în urmă cu 3 zile, iar rudele se tem de ce e mai rău după ce acesta ar fi spus că nu mai vrea să trăiască, relatează stirileprotv.ro.

Potrivit sursei citate, înainte să dispară fără urmă de acasă bărbatul s-ar fi certat cumplit, la telefon, cu soția lui, care muncește în străinătate.

Polițiștii fac cercetări în speranța că-l vor găsi în viață.

“Bărbatul locuieşte cu fiica lui, în comuna băcăuană Nicolae Bălcescu. Tânăra le-a spus autorităţilor ca în urmă cu o săptămână părinţii ei s-au certat la telefon, iar femeia l-a avertizat că are de gând să-l părăsească.

De atunci bărbatul a fost de neconsolat şi i-a spus tinerei că are de gând să-şi pună capăt zilelor. Zilele trecute i-a zis fiicei că se duce până la un vecin, dar nu s-a mai întors.

Omul şi-a lăsat acasă telefonul mobil, banii şi documentele personale. Speriată, tânăra a sunat la poliţie şi a cerut ajutorul. Martorii spun că l-au văzut ultima dată pe om în zona barajului Galbeni”, mai scrie sursa citată.

Bărbatul are constituţie robustă, păr şaten, tuns scurt şi ochi căprui. În momentul dispariţiei purta o geacă de culoare verde închis, pantaloni maro şi bocanci negri.

Cine are informaţii este rugat să sune la 112 sau să anunţe cel mai apropiat post de poliţie.(foto: captură ProTV)