Acasă Actualitate Bărbat dintr-o comună băcăuană, cercetat penal după ce a prezentat un PERMIS...

Bărbat dintr-o comună băcăuană, cercetat penal după ce a prezentat un PERMIS DE CONDUCERE FALS, susținând că l-a obținut în Ucraina

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Băcăuană Corbasca, este cercetat penal pentru conducere fără permis şi uz de fals după ce, fiind oprit în trafic, a prezentat un permis de conducere despre care a susţinut că a fost obţinut în Ucraina. Poliţiştii au constatat că documentul nu are elemente de siguranţă, acesta nefigurând în baza de date a autorităţilor italiene.

„La data de 17 octombrie a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii Serviciului Rutier Bacău au depistat în flagrant delict, un bărbat de 30 ani, din comuna Corbasca, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Răcăciuni, iar la controlul documentelor a prezentat un permis de conducere emis de autoritățile ucrainene, ce nu prezenta elementele de siguranță specifice.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agent şef adjunct Gabriel Dumitrache. (foto: imagine ilustrativă)