Problema câinilor abandonați rămâne una dintre cele mai mari provocări pentru comunitățile locale, iar la Onești autoritățile încearcă să combată fenomenul prin informare și responsabilizare. Polițiștii de la Protecția Animalelor, alături de reprezentanții Adăpostului Public pentru Câinii Fără Stăpân, polițiști locali și voluntari, au desfășurat o campanie prin care le-au explicat proprietarilor de câini importanța sterilizării și microcipării animalelor.
În municipiul Onești a avut loc o nouă campanie de informare dedicată deținătorilor de câini, organizată de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Bacău, împreună cu reprezentanții Adăpostului Public de Gestionare al Câinilor Fără Stăpân Onești, polițiști locali și voluntari.
Scopul principal al acțiunii a fost informarea cetățenilor despre posibilitatea sterilizării gratuite a câinilor în cadrul campaniilor care urmează să fie organizate în zonă, dar și despre obligațiile prevăzute de lege pentru proprietarii de animale.

Comunicat IPJ Bacău:
Campanie de informare privind sterilizarea și identificarea câinilor
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, împreună cu reprezentanții Adăpostului Public de Gestionare al Câinilor Fără Stăpân Onești, polițiști locali și voluntari, au desfășurat o campanie de informare în municipiul Onești, adresată deținătorilor de câini.
Activitățile au avut ca scop informarea cetățenilor cu privire la posibilitatea sterilizării gratuite a câinilor în cadrul viitoarelor campanii organizate în zonă, precum și la obligațiile legale care revin proprietarilor de animale.
În cadrul acțiunii au fost distribuite materiale informative și au fost prezentate beneficiile sterilizării, atât pentru sănătatea animalelor, cât și pentru reducerea numărului de câini abandonați. Totodată, participanții au fost informați că sterilizarea și microciparea câinilor de rasă comună și a metișilor sunt obligații prevăzute de legislația în vigoare, iar nerespectarea acestora poate atrage sancțiuni contravenționale.
Polițiștii au subliniat importanța identificării câinilor prin microcipare și înregistrarea acestora în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân, precum și necesitatea asumării unei conduite responsabile față de animale.
Recomandăm deținătorilor de câini:
* să respecte obligațiile legale privind sterilizarea și microciparea animalelor;
* să prevină abandonul și înmulțirea necontrolată a câinilor;
* să solicite informații despre campaniile de sterilizare gratuită organizate în comunitate;
* să asigure animalelor condiții corespunzătoare de îngrijire și bunăstare;
* să adopte un comportament responsabil, în beneficiul animalelor și al comunității.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în vederea creșterii gradului de informare și responsabilizare a deținătorilor de animale.











