Acasă National / Externe AVERTISMENT cu privire la șantierele UMB! Cum se prezintă tronsoanele lui UMBRĂRESCU....

AVERTISMENT cu privire la șantierele UMB! Cum se prezintă tronsoanele lui UMBRĂRESCU. „Urmează să vină marile întârzieri”

 

Pe Autostrada Moldovei (A7), Dorinel Umbrărescu are atribuite nu mai puțin de zece loturi, de la Buzău la Pașcani. Antreprenorul român, cunoscut pentru viteza și calitatea lucrărilor sale, nu ar fi în grafic, pentru secțiunile Focșani – Bacău și Bacău – Pașcani, susțin specialiștii în infrastructură rutieră, de la Asociația Pro Infrastructura, conform ziare.com.

Ionuț Ciurea, purtător de cuvânt al ONG-ului care monitorizează atent evoluția lucrărilor, a comentat pe marginea acestui subiect, pentru sursa citată.

„Marile întârzieri urmează să vină anul viitor, în 2025. Lumea vorbește despre termenul PNRR. Dar termenul contractual nu e în 2026, ci în 2025. Avem Focșani – Bacău, 96 km, cu termen noiembrie 2025. Trecem peste faptul că primul a fost în septembrie. Stadiul fizic este de 22%. Să spunem că e 30%, după un an și jumătate de contract, după mai bine de 15 luni. UMB este la o treime stadiu fizic, după mai bine de jumătate de contract.

Pe lotul 3, hai să zicem că stadiul e de 20%… Ordinul de începere a fost dat în mai 2023, au trecut 15 luni. Acolo, termenul contractual de execuție e de 30 de luni. Suntem fix la jumătate, acum”, a declarat Ciurea.

Altfel, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat la începutul acestui an că Autostrada Moldovei va fi finalizată între Ploiești și Focșani. Totuși, această afirmație a fost contestată de Ionuț Ciurea, reprezentant al Asociației Pro Infrastructură.

Specialiștii din acest ONG susțin că până la alegerile viitoare, doar două dintre cele șapte loturi vor fi finalizate. Pe primele trei loturi, care fac legătura între Ploiești și Buzău, lucrează firme străine, în timp ce restul de patru loturi, care se întind de la Buzău la Focșani, sunt gestionate de compania lui Dorinel Umbrărescu, scrie romaniatv.net.

În legătură cu segmentul Ploiești – Buzău, Ionuț Ciurea consideră că nu există încă motive pentru a sărbători.

„Pe Ploiești – Buzău, și aici e o discuție. Primul lot e de 21 de kilometri, cu termen actualizat în octombrie. Dar nu va fi gata în octombrie. Lotul 1 este fezabil, măcar parțial, în decembrie. Însă, fiecare sincopă ne duce în primăvară. Ori ar putea fi deschis parțial. Greu de estimat acum, sunt multe variabile, dar cu siguranță nu putem spune că va fi gata, cu totul. Critice pe lotul 1 sunt structurile cu tablier metalic – în continuare, nu au toate grinzile instalate. Constructorul spune că într-o lună vor fi montate toate grinzile metalice. Avem tablier metalic și spre, și pe autostradă.

Lotul al doilea are 28 de kilometri, cu termen tot octombrie. Nici acesta nu va fi gata. Situația este similară. Punctul critic este reprezentat tot de structuri. Sunt structuri întârziate, mai ales peste autostradă. Autostradă făcută cap-coadă, cu noduri, cu tot, sunt șanse mai mici decât la lotul 1. Acolo avem și niște probleme cu bulgarii de la TRACE. Din 29 de kilometri ai acestui lot, 19 sunt la antreprenorul bulgar.

Pe lotul 3 (14 km), turcii abia s-au apucat, contractul a fost semnat în acest an. Ordinul de începere a fost dat în martie, termenul este noiembrie 2025.

Problema este că acum se promite ”marea cu sarea”. E ușor să promiți, dar realitatea e alta. Șansele să se întâmple sunt mici sau foarte mici. Din toate promisiunile, s-ar putea să ne alegem cu jumătate sau mai puțin de jumătate”, a declarat Ciurea. (foto: imagine ilustrativă)

Stadiul lucrărilor pe cele patru loturi ale lui Umbrărescu, de pe A7, secțiunea Buzău – Focșani

În cazul loturilor gestionate de Umbrărescu pe segmentul Buzău – Focșani, Ionuț Ciurea consideră că doar două dintre ele vor fi finalizate în 2024.

„UMB va primi extensii (contractuale) oricât va fi nevoie, deci el va termina ”în termen” sau ”înainte de termen”, indiferent când va termina proiectul respectiv.

Termenele inițiale pentru Buzău – Focșani loturile 1 și 4 sunt în august. Noi spunem că nu vor fi gata. Ministrul ne-a anunțat deja: capetele 1 și 4 vor fi gata la mijlocul lui octombrie. Loturile și 1 4, dacă ne uităm la hartă, vedem că lotul 1 înseamnă inclusiv podul peste Buzău, care în acest moment, nu are toate grinzile instalate. Deci lotul 1 nu va fi gata în două luni de zile.

Lotul 4 – celebra ‘Cocoașă de la Focșani’, poate fi gata în octombrie, ca să se deschidă o dată lotul 2, cu prilej electoral. Rămâne de văzut dacă va fi deschis înainte lotul 4 sau amânat, pentru când va fi gata lotul 2 – de la Buzău la Râmnicu Sărat. Pe Buzău – Râmnic există un pod, podul peste Râul Râmnic, ce prezintă întârzieri, deci cel mai probabil nu va fi gata la mijlocul lui octombrie. În acest caz, pentru Buzău – Focșani, fezabil ar fi sfârșitul lui noiembrie, în funcție de vreme, mobilizarea antreprenorului și altele. Octombrie, pentru lotul 2, este imposibil, practic.

Deci celebra ”Cocoașă de la Focșani”, ar putea fi deschisă și-n septembrie. Dar din septembrie până în decembrie, oamenii mai uită. Așa că ne-a anunțat Grindeanu că va fi gata la mijlocul lui octombrie”, a declarat Ciurea, conform romaniatv.net. – DETALII AICI