Amancio Ortega, acționarul majoritar al imperiului Inditex, care operează peste 7.000 de magazine Zara, Pull&Bear, Berskha, Massimo Dutti, Stradivarius, Oyso, Zara Home și Uterque, a coborât pe locul 5 în topul celor mai bogați oameni ai planetei, după ce în 2016 era al doilea cel mai bogat om din lume.
De la începutul anului, potrivit Bloomberg Billionaires – topul miliardarilor lumii realizat de publicaţia americană Bloomberg – averea lui Ortega a scăzut cu 5,47 de miliarde de dolari, cea mai mare scădere din top 500 miliardari ai lumii, scrie zf.ro.
Averea lui Amancio Ortega (foto mic) este astăzi de “numai” 69,9 miliarde de dolari, înaintea acestuia, în topul miliardarilor, situându-se Jeff Bezos (131 miliarde de dolari), Bill Gates (92,2), Warren Buffett (88,8) şi Mark Zuckerberg (75,3).
În luna decembrie, Inditex a anunţat că este în căutarea unui cumpărător pentru 16 magazine Zara siuate în peninsula Iberică, în schimbul sumei de 472 de milioane de dolari, mai notează sursa citată.
Pe de altă parte, Bloomberg menționează că în timp ce vânzările la magazinele fizice deținute de Inditex sunt în scădere, retailul online este din ce în ce mai profitabil.