Acasă Actualitate Autostrada Moldovei. E OFICIAL! Firma antreprenorului băcăuan DORINEL UMBRĂRESCU va construi toate...

Autostrada Moldovei. E OFICIAL! Firma antreprenorului băcăuan DORINEL UMBRĂRESCU va construi toate cele loturi de la Buzău la Pașcani

 

Cel mai puternic constructor român de autostrăzi va executa și tronsonul Bacău – Pașcani din Autostrada Moldovei (A7), după ce au fost respinse contestațiile constructorului din Neamț, Danlin XXL. Astfel, pot fi semnate cu UMB contractele pentru ultimele trei loturi din A7, finanțată prin PNRR, scrie economica.net.

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins luni contestațiile Danlin XXL la licitația pentru cele trei loturi ale tronsonului Bacău – Pașcani (A7).

Prin urmare, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) poate semna contractele cu grupul UMB.

Grupul controlat de Dorinel Umbrărescu fost desemnat câștigător pe toate cele trei loturi ale tronsonului Bacău – Pașcani (77,39 km) în decembrie 2022.

În total, UMB va construi 10 loturi din cele 13 ale A7 Ploiești – Pașcani, finanțată prin PNRR, respectiv toată secțiunea de la Buzău la Pașcani.

Până în prezent, CNAIR a semnat contractele pentru 9 din  cele 13 loturi ale A7 finanțate prin PNRR, respectiv pentru tronsonul Ploiești – Buzău (loturile 1 și 2), tronsonul Buzău – Focșani (toate cele patru loturi) și tronsonul Focșani – Bacău (toate cele trei loturi). Urmează să fie semnate contractele pentru cele trei loturi ale tronsonului Bacău – Pașcani. Pentru lotul 3 din Autostrada Ploiești – Buzău, situația este incertă. (foto: zdbc.ro)