Proiectul prin care Ţinutul Secuiesc devine regiune autonomă cu personalitate juridică în România a trecut, tacit, de Camera Deputaților. Conform inițiativei legislative, limbile maghiară şi română vor fi folosite în instituţiile publice de cetăţenii domiciliaţi în Ţinut, scrie digi24.ro.
Termenul până la care trebuia dezbătută și votată inițiativa, 25 martie, a trecut, iar parlamentarii au constatat adoptarea tacită în plenul de pe 23 aprilie.
Proiectul de lege a fost înaintat Senatului, care este decizional în acest caz.
CE PREVEDE PROIECTUL
Conform actului normativ, Ţinutul Secuiesc devine o regiune autonomă cu personalitate juridică în cadrul României.
Regiunea autonomă va cuprinde, potrivit proiectului de lege actualele judeţe Covasna şi Harghita, cât şi scaunul istoric Mureş care aparţine judeţului Mureş. Scaunele sunt teritorii tradiţionale secuieşti.
„a) Scaunul Kćzdi (Kćzdiszćk), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Târgu Secuiesc (Kćzdivăsârhely),
b) Scaunul Orbai (Orbaiszćk), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Covasna (Kovźszna)
c) Scaunul Sepsi (Sepsiszćk), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Sfântu Gheorghe (Sepsiszentgyôrgy)
d) Scaunul Ciuc (Csikszćk), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Miercurea Ciuc (Csikszereda)
e) Scaunul Odorhei (Udvarhelyszćk), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Odorheiu Secuiesc (Szćkelyudvarhely)
f) Scaunul Gheorgheni (Gyergyószćk), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Gheorgheni (Gyergyószentmiklós)
g) Scaunul Mureş (Marosszćk), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Târgu Mureş (Marosvâsărhely)
h) Scaunul Micloşoara-Brăduţ (Miklósvăr-Bardoc) (Miklósvăr-Bardocszćk), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Baraolt (Barót)”, arată iniţiativa legislativă a deputaţilor UDMR. (foto: imagine ilustrativă)
Articolul integral AICI