La data de 27 martie a.c., poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti au efectuat două percheziţii în comuna Dofteana, la domiciliul a două persoane de sex masculin, suspectate de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.

În urma activităţilor desfăşurate, la domiciliul unuia dintre suspecţi s-a gasit bunul sustras cu ocazia săvârşirii infracţiunii.

Astfel, în noaptea de 22/23 martie a.c., cei doi suspecţi ar fi pătruns în locuinţa părţii vătămate din comuna Dofteana şi prin acte de violenţă i-au sustras un televizor, în valoare de aproximativ 800 de lei.

În cauză s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a celor doi, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti cu propuneri legale, iar cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.

Sursa: IPJ Bacău