Acasă Actualitate (FOTO) Tineri atleți din Onești în top: Darius Vîlcu, Victor Bălănică, Edan...

(FOTO) Tineri atleți din Onești în top: Darius Vîlcu, Victor Bălănică, Edan Puluc, Yannis Giamăn și Lorena Bold, performanțe notabile la București, într-o competiție cu 500 de participanți

 

Rezultate foarte bune pentru micii atleți din Onești, care au urcat de mai multe ori pe podium la o competiție puternică desfășurată la București, unde au concurat peste 500 de sportivi.

Copiii de la CSA Onești, cu vârste între 10 și 12 ani, au demonstrat că munca și ambiția dau roade încă de la început de drum. La „Cupa de primăvară”, desfășurată pe 25 aprilie 2026, la București, sportivii antrenați de Vasile Apetrei au avut evoluții foarte bune și au reușit să adune mai multe clasări pe podium, într-o competiție cu participare numeroasă.

Darius Matei Vîlcu a impresionat prin rezultate constante, reușind să câștige proba de aruncare a greutății și să încheie de două ori pe locul al doilea, în probele de 200 de metri și 50 de metri garduri, ambele cu recorduri personale. De asemenea, s-a clasat pe locul patru la săritura în lungime.

Și Victor Andrei Bălănică a avut o prestație foarte bună, obținând locul întâi la aruncarea mingii de oină, tot cu un record personal, dar și locul al doilea la greutate. La rândul său, Edan Ștefan Puluc a urcat pe prima treaptă a podiumului la aruncarea greutății, în timp ce Yannis Andrei Giamăn a obținut două clasări pe locul al doilea, la suliță și greutate.

În competiție a fost prezentă și Lorena Bold, care a prins două clasări în prima parte a clasamentului, într-o întrecere cu un nivel ridicat.

Rezultatele obținute de acești copii arată că atletismul oneștean are viitor, iar munca depusă alături de antrenorul Vasile Apetrei începe să se vadă în competiții.