Vasile Padovei, 22 ani pe 17 decembrie, a revenit la Viitorul Curița după cele șase luni petrecute la Șomuz Fălticeni, sub formă de împrumut, și face o radiografie extrem de realistă a situației în care se găsește gruparea de lângă Onești după al doilea an la rând în care a ratat promovarea în Liga a 3-a.

Padovei a fost cel mai bun marcator al Viitorului Curița în turul campionatului trecut, cu 23 de goluri înscrise, dar s-a lipit la fel de ușor de gol și după ce a trecut la Șomuz Fălticeni, pentru care a marcat 16 goluri. Cu Șomuz a și gustat din bucuria promovării în Liga a 3-a!

Vasile Padovei va fi pe teren astăzi, miercuri, 1 august, în meciul cu Ceahlăul Piatra Neamț, din turul I al Cupei României – faza națională (stadion CSM Onești, ora 17.30), însă le dă o veste proastă microbiștilor oneșteni: nu va juca decât acest meci în tricoul Viitorului.

Reporter: Cum ai găsit echipa Viitorului după ce ți-a expirat împrumutul la Șomuz?

Vasile Padovei: Foarte subțire, din punct de vedere al efectivului de jucători. După plecările din această vară (n.r. – cea mai importantă fiind a golgeterului Tudorache), au rămas însă jucătorii de caracter și cred că se poate forma o nouă echipă puternică. Nucleul a rămas același, mai sunt jucătorii cu experiență, gen Adi Gheorghiu, în jurul cărora se poate construi.

Și mai ești și tu…

Eu nu voi rămâne. Voi juca meciul cu Ceahlăul, apoi merg din nou sub formă de împrumut la Șomuz, cu care voi juca în Liga a 3-a. Încă mai am școală (n.r. – Padovei urmează cursurile școlii de jandarmi de la Fălticeni) până la 1 noiembrie, iar asta m-ar fi împiedicat să ajung la meciuri și la antrenamente, dacă aș fi rămas la Onești. O să revin însă în retur.

Ce transferuri ar trebui să facă Viitorul Curita ca să nu aibă emoții în privința câștigării campionatului?

Mai are nevoie de cel puțin 3-4 jucători, ca să fim siguri că ajungem la baraj. Am înțeles că mai pleacă și Priboi, pe lângă faptul că eu o să lipsesc tot turul. Cu doi atacanți, un mijlocaș central și un fundaș central nu cred că vor fi probleme.

Cum găsești meciul cu Ceahlăul, de azi? Provocați surpriza?

Meciul va fi foarte greu, dar nu este imposibil de câștigat. Trebuie să fim compacți, să fim bine organizați pe cele două faze ale jocului, atac și apărare. Nu cred că nemțenii ne sunt superiori ca valoare, doar mai bine pregătiți fizic, au început pregătirea cu 2 săptămâni înaintea noastră.

Ce crezi că i-a lipsit Viitorului Curița în ultimii 2 ani ca să-și împlinescă visul – promovarea în Liga a 3-a?

Mai multă organizare și mai multe antrenamente tactice. Fiindcă din punct de vedere valoric nicio echipă nu a fost mai bună ca noi, nici Sănătatea Darabani, care ne-a bătut cum ne-a bătut, nici Gauss, pe care i-am avut în mână în ambele confruntări. Când am pierdut, am făcut-o doar pe greșelile noastre. Și poate că ne-a lipsit un portar cu experiență, care să ne salveze în momentele cu adevărat dificile.