Asociația care manageriază salubrizarea în județul Bacău a cerut TRIPLAREA cotizației anuale pe care o plătește municipiul Onești! Reacția primarului Gnatiuc și a consilierilor oneșteni

0
2875

Prezent la ultima ședință a Consiliului Local Onești, directorul adjunct al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Salubrizare (ADIS) Bacău, Mircea Fechet, a încercat să-i convingă pe consilierii oneșteni de necesitatea creșterii valorii cotizației anuale pe care o plătește UAT Onești, ca de altfel fiecare UAT care este membru ADIS.

Dacă anul trecut municipiului Onești i-a revenit obligația de a plăti o cotizație de 30.000 de lei, ADIS a venit cu propunerea ca în 2018 această cotizație să fie în cuantum de 100.000 de lei, lucru cu care nici primarul Nicolae Gnatiuc, nici consilierii oneșteni nu au fost de acord de la bun început.

“Raționamentul nu mi se pare corect, numai în cazul nostru se triplează această valoare, pe când în cazul Consiliului Județean și al municipiului Bacău nici măcar de o dublare nu este vorba. Aceasta este o cotizație pe care UAT Onești o plătește din taxele și impozitele oneștenilor. Cred că trebuie convocată o nouă AGA la ADIS în care să se redeseneze valorile acestei cotizații”, a spus primarul Nicolae Gnatiuc, punct de vedere împărtășit și de consilierii locali Alexandru Cristea și Gelu Panfil.

“În primul rând, realitatea economică o dă bugetul fiecărei comunități în parte, nu se poate face o raportare între Consiliul Județean ori municipiul Bacău, pe de o parte, și municipiul Onești. În plus, trebuie să ținem cont și de istoricul relației dintre Onești și ADIS, Oneștiul nu a avut niciodată întârzieri la plată și nici nu a provocat alte situații care să creeze discomfort ADIS-ului”, a explicat Cristea.

“Nu sunt de acord cu algoritmul de calcul, ca să nu mai spun că trebuie avut în vedere că Oneștiul a fost mereu băiatul bun al sistemului, când acesta risca să se prăbușească. Nu e corect să vină ADIS-ul și să spună, la Onești A+B+C, iar la alții A+B”, a punctat Gelu Panfil.

În pledoaria sa, directorul de la ADIS spusese că “La Onești, din 2010 nu s-a modificat deloc nivelul acestei cotizații, în timp ce pentru Bacău și Consiliul Județean a tot crescut. Și la Itești s-a triplat, de la 1.000 la 3.000 de lei, o creștere foarte mare pentru bugetul foarte limitat al acestei comune, care nu are decât 1.000 de locuitori. ADIS are 18 angajați în loc de 7, costurile de funcționare ale Asociației au crescut. Noi nu vrem decât să ne facem treaba bine, avem mai mulți angajați ca să putem monitoriza mai bine activitatea operatorului, dar vă asigur că nimeni nu are salarii nesimțite la ADIS. Dar se poate ca unele UAT-uri să considere disproporționată repartizarea acestor costuri”.

Dacă nivelul cotizației anuale ar fi urmat să crească la Onești la valoarea de 100.000 de lei, moineștenii – lucru pe care l-au remarcat consilierii oneșteni –  plătesc numai 40.000 de lei, mai puțin de jumătate. “Iar între Onești și Moinești nu găsesc o diferență foarte mare, s-a exprimat un consilier.

În facsimilul alăturat aveți contribuția fiecărui UAT membru ADIS după cum a fost propusă de conducerea Asociației.

Trebuie menționat că creșterea cotizație nu ar fi influențat cu nimic valoarea taxei de salubrizare pe care o plătește fiecare locuitor al Oneștiului.