Comuna Asău are un motiv uriaș de mândrie. La doar 22 de ani, Răzvan Puiu a devenit campion mondial la EA Sports FC, cea mai importantă competiție de fotbal virtual din lume, iar vineri a fost întâmpinat cu aplauze și premiat în ședința Consiliului Local. Performanța tânărului din județul Bacău este o premieră pentru România și îl transformă într-unul dintre cei mai valoroși jucători de esports ai momentului.
După ce a cucerit titlul mondial la Paris, Răzvan Puiu s-a întors acasă, unde a fost primit ca un adevărat campion. Vineri, 31 iulie, tânărul din comuna Asău a fost felicitat și premiat în cadrul ședinței Consiliului Local, în aplauzele celor prezenți, comunitatea dorind astfel să-i răsplătească performanța care a făcut cunoscut numele comunei în întreaga lume.
La doar 22 de ani, Răzvan Puiu este primul român care câștigă Campionatul Mondial oficial FC Pro, organizat de EA Sports, competiție considerată cea mai importantă din fotbalul virtual.
Turneul s-a desfășurat la Paris și a adunat la start cei mai buni 36 de jucători ai lumii. Parcursul băcăuanului a fost unul impresionant. A trecut pe rând de adversari din Turcia, Brazilia și Bulgaria, iar în marea finală l-a învins pe germanul Levy Rieck cu scorul de 6-5.
![]()
Pentru această performanță, Răzvan a fost recompensat cu 250.000 de dolari, cel mai mare premiu obținut în cariera sa, iar victoria l-a propulsat până pe locul 4 în clasamentul mondial.
La întoarcerea în România, campionul mondial a mărturisit că încă încearcă să conștientizeze ce a reușit.
„Mă simt mândru că am reușit să câștig titlul ăsta, sunt foarte bucuros că am reușit să-mi schimb viața.”
Răzvan a povestit că joacă la nivel competitiv încă de la vârsta de 16 ani, iar succesul de acum este rezultatul multor ani de muncă și antrenamente.
La rândul său, campionul mondial a transmis și un mesaj pentru toți cei care visează la performanță:
„Visul oricărui jucător Pro de EAFC este să ajungă campion mondial, iar eu am reușit să-mi îndeplinesc cel mai mare vis al meu. Nimic nu este imposibil, prin muncă și dorință se poate realiza orice.”
Înainte de triumful mondial, Răzvan Puiu cucerise deja de două ori consecutiv eSuperliga, campionatul oficial de fotbal virtual din România, reprezentând Universitatea Craiova și apoi CFR Cluj.
Primăria Asău a subliniat că performanța tânărului reprezintă nu doar un succes personal, ci și un motiv de mândrie pentru întreaga comunitate.
„Această performanță nu reprezintă doar un succes individual remarcabil, obținut prin muncă, disciplină și strategie, ci și un vector major de imagine pentru comunitatea noastră locală”, au transmis reprezentanții administrației locale, care au invitat locuitorii comunei să participe la ceremonia de premiere organizată vineri.
Povestea lui Răzvan Puiu demonstrează că performanța poate porni din orice colț al României. De această dată, drumul spre titlul mondial a început în comuna Asău și s-a încheiat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului mondial.
Vezi această postare pe Instagram










