Aproape 800 de CADRE MEDICALE din județul Bacău care luptă cu COVID-19 vor primi STIMULENTE SALARIALE considerabile

0
3005

Circa 800 de cadre medicale din județul Bacău care au fost implicate în tratarea pacienților de Covid vor primi stimulente salariale, mai precis câte 2.500 de lei, prin intermediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate, scrie zdbc.ro.

„Urmează să transferăm suma de 1.945.000 lei, reprezentând stimulente pentru personalul angajat în unitățile medicale (spitale/ secții de spitale, centru de dializă, transport sanitar) care activează nemijlocit în zona de risc. Practic fiecare angajat va primi suma de 2.500 lei. În listă sunt selectați nominal 778 de angajați”, a declarat Dan Stoica, director relații contractuale la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, pentru sursa citată.