Numai ieri, pompierii de la Inspectoratul Judeţean de Urgenţă (ISU) Bacău s-au confruntat cu patru incendii de vegetație uscată provocate de de oameni care dau foc resturilor de pe câmp și lasă focurile nesupravegheată.

Cum sezonul arderilor resturilor de vegetație pentru eliberarea terenurilor abia urmează, pompierii din cadrul ISU Bacău trag un semnal de alarmă. Pompierii avertizează că arderile de vegetație sunt interzise prin lege și amintește populației că amenzile ajung și până la 50.000 de lei în astfel de cazuri.

Spuneţi NU incendiilor de vegetaţie!

Protejaţi viaţa, bunurile şi mediul înconjurător!

Dacă oamenii ar înțelege să nu dea foc vegetației, nu s-ar ajunge să se distrugă bunuri sau vieți!

Poate data viitoare când cineva se gândește să aprindă vegetația uscată se va gândi și la toate vietățile a căror viață poate fi mistuită de incendiu în numai câteva secunde!

Arderile de vegetație sunt interzise, iar nerespectarea se sancționează cu amenzi de până la 50.000 lei.

De la începutul anului 2022 până în prezent, pompierii au intervenit pentru stingerea unui număr de 40 de incendii provocate de arderea vegetaţiei uscate în scopul igienizării terenurilor şi pregătirii acestora pentru lucrările agricole, iar în anul 2021 au intervenit la 157 de astfel de misiuni.

Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău face apel la cetăţeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor.

Arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale se efectuează numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, document care se eliberează de către Şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă constituit la nivelul autorităţilor publice locale sau persoana desemnată în acest sens şi cu respectarea următoarelor reguli şi măsuri pentru utilizarea focului deschis:

  1. Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timp de vânt, de uscăciune avansată este interzisă;
  2. Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.), respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.) fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare;
  3. Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurând supravegherea permanentă a arderii şi stingerea jarului după terminarea activităţii;
  4. Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:
  5. a) condiţii meteorologice fără vânt;
  6. b) colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
  7. c) executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
  8. d) curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
  9. e) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
  10. f) asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
  11. g) supravegherea permanentă a arderii;
  12. h) stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.