Doi bătrâni din localitatea Cerdac au rămas fără un acoperiș deasupra capului în Joia Mare, după ce casa în care locuiau a fost mistuită de flăcări în urma unui incendiu puternic. Cei doi au acum nevoie de sprijinul tuturor oamenilor cu suflet mare, pentru a repara dezastrul.

Oneșteanul Mihai Zarzu, pe care toată lumea a ajuns să-l cunoască și să-l aprecieze pentru actele sale de caritate, nu a rămas impasibil la suferința lui Constantin (81 de ani) și a Aglaiei (76 de ani) Demeter, din localitatea Cerdac, din Slănic Moldova.

Acesta a demarat o nouă campanie de strângere de fonduri în speranța că oamenii care l-au ajutat până acum vor fi și de această dată alături de el și, împreună, vor reuși să refacă locuința celor doi bătrâni.

“Din păcate, în Joia Mare, a ars casa familiei Constantin (81 ani) și Aglaia (76 ani) Demeter, din localitatea Cerdac.

În timp ce Bunica Aglaia pregătea cozonacii alături de nepoata sa, Ioana, de 4 ani, focul a izbucnit de la o defecțiune a aragazului, care a făcut să se aprindă furtunul de alimentare și apoi butelia.

Cel mai important lucru este că au scăpat cu toții sănătoși. Împreună cu comunitatea din Cerdac și cu ajutorul dumneavoastră, o să le refacem acoperișul deasupra capului.

Cei ce doresc să fie alături de această familie greu încercată, o pot face prin acest fundraisers:

https://www.facebook.com/donate/155041883161338/?fundraiser_source=external_url

sau direct în contul asociației:

Asociatia Sufletesti

Banca Transilvania – Cont IBAN:

RO89BTRLRONCRT0564947201 (LEI)

RO39BTRLEURCRT0564947201 (EURO)

Codul Swift/Bic: BTRLRO22

Mulțumim tuturor pentru sprijin!”, este mesajul transmis pe Mihai Zarzu, pe o rețea de socializare. (foto: facebook.com/Mihai Zarzu)