O situație gravă de poluare a fost descoperită în comuna Buhoci, unde ape uzate neepurate erau evacuate direct în râul Siret, fără să treacă prin procesul de epurare. Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Bacău a sancționat administrația locală cu o amendă de 100.000 de lei și a dispus măsuri pentru oprirea deversării.
Comisarii Gărzii de Mediu au identificat, în timpul unui control la sistemul de colectare și epurare a apelor uzate din Buhoci, conducta prin care acestea ajungeau direct în Siret. Evacuarea a fost oprită, iar gura de deversare urmează să fie blindată până la identificarea și remedierea cauzelor care au dus la această situație.
„SIRETUL NU ESTE CANALIZARE!
În urma unui control efectuat de comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Bacău, la sistemul de colectare și epurare a apelor uzate din comuna Buhoci, a fost constatată o situație gravă de neconformare cu prevederile de mediu.
Comisarii GNM au constatat evacuarea directă în râul Siret a unor ape uzate NEepurate, în zona evacuării aferente stației de epurare.
Practic, apele uzate ajungeau direct în emisar, fără a fi supuse procesului de epurare înainte de evacuare. Constatarea a fost realizată în teren, fiind identificată conducta prin care avea loc evacuarea neconformă.
Pentru neconformitățile constatate și nerespectarea condițiilor impuse prin actele de reglementare, UAT Comuna Buhoci a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 100.000 lei.
Totodată, comisarii GNM au dispus măsuri pentru oprirea evacuării apelor uzate neepurate în râul Siret, inclusiv blindarea gurii de evacuare până la identificarea și remedierea cauzelor care au generat această situație.
Apele uzate trebuie epurate înainte de a fi evacuate în mediul natural. Protejarea cursurilor de apă nu este opțională.
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Bacău va continua acțiunile de control și va aplica măsurile prevăzute de lege ori de câte ori sunt constatate situații care pot afecta calitatea mediului”, transmite Garda de Mediu Bacău.











