Oneștenii vor avea apă cu program timp de două zile, mai precis miercuri, 20 ianuarie, și joi, 21 ianuarie, din cauza unei avarii care s-a produs pe conducta de aducțiune aparținând CRAB, în zona Poieni din Târgu Ocna.
RAJA SA, operatorul care administrează serviciul public de apă și canalizare din Onești, a anunțat că în Onești apa va fi furnizată cu program în următoarele două zile, astfel:
- miercuri, 20 ianuarie: până la ora 08.00 dimineața și apoi între orele 18.00 – 21.00
- joi, 21 ianuarie: 06.00 – 08.00 și 18.00 -.21.00.
În comunicatul CRAB se precizează că apa nu va fi sistată doar pentru oneșteni, ci și pentru următorii consumatorii: comuna Caşin, comună Târgu Trotuş (Târgu Trotuș, Viișoara, Tuta), Chimcomplex Borzești, comuna Pârgăreşti, comuna Dofteana, oraşul Târgu Ocna și SNAP Târgu Ocna.
„Pentru a oferi timp consumatorilor noștri să ia măsuri de stocare a acelor cantități de apă care să le acopere necesitățile pe perioada efectuării lucrărilor de reparații, întreruperea alimentării cu apă a aductiunii se va face în dată de 20.01.2020, începând cu ora 08:00.
Durata estimată până la reluarea furnizării apei la parametrii normali de debit și presiune, este de maxim 24 ore, respectiv:
- Durata intervenţiei pentru remedierea defecțiunii o estimăm până la maxim 12 ore, în funcţie de complexitatea reparaţiei.
- Timpul estimativ de încărcare (umplere) a aducţiunii este 12 ore”, precizează comunicatul CRAB.











