O bucată din balustrada podului de la Narcisa s-a prăbușit în dimineața zilei de luni, 20 octombrie. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă incidentul a determinat reacția imediată a autorităților, care au luat mai multe măsuri pentru punerea în siguranță a circulației în zonă.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Bacău, condus de prefectul județului, Andreea Negru, s-a întrunit în regim de urgență astăzi pentru adoptarea măsurilor necesare gestionării situației și diminuării efectelor negative generate de prăbușirea unor părți din balustrada podului de la Narcisa, din municipiul Bacău.
Președinte CJ Bacău – Cristina Breahnă Pravăț: Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bacău a aprobat, astăzi, Raportul de evaluare întocmit de Grupul de Suport Tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de prăbușiri de construcții, instalații sau amenajări, în urma constatărilor efectuate la pasajul superior Letea din municipiul Bacău.
Măsurile aprobate prin Raportul de evaluare sunt:
Realizarea unei expertize tehnice de urgență de către un expert atestat, pentru determinarea stării tehnice a pasajului și stabilirea soluțiilor de consolidare sau reabilitare UAT Mun. Bacău;
Punerea în siguranță a circulației rutiere, feroviare și pietonale, prin delimitarea zonelor periculoase și interzicerea parcării autovehiculelor în proximitatea pasajului (sub și în vecinătate) UAT Mun. Bacău;
Limitarea vitezei de circulație pe pasaj la maximum 30 km/h, semnalizată corespunzător cu indicatoare rutiere temporare UAT Mun. Bacău, cu acordul Poliției Rutiere;
Restricționarea traficului rutier pe pasaj, astfel încât circulația să se desfășoare doar pe a doua bandă, pe sensul de mers Calea Republicii – Calea Mărășești, până la stabilirea unei soluții de către expertul tehnic.
UAT Mun. Bacău, cu acordul Poliției Rutiere;
Secționarea parapetului în zona de influență a căii ferate (partea stângă CF) pentru eliminarea riscului de prăbușire a elementelor de beton și evitarea efectului de domino UAT Mun. Bacău;
Reducerea vitezei de circulație a trenurilor în zona de influență a pasajului, pentru siguranța feroviară Secția L4 C.F.R. Bacău;
Interzicerea circulației rutiere sub pasaj, pe strada Bicaz, între intersecția cu strada Mărăști și blocul 128, până la finalizarea expertizei tehnice și implementarea măsurilor dispuse UAT Mun. Bacău, cu acordul Poliției Rutiere.
De asemenea, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a primit asigurări, din partea reprezentanților Primăriei Municipiului Bacău, că au fost demarate procedurile pentru contractarea serviciilor de expertiză tehnică.
Zona va fi monitorizată permanent, iar măsurile suplimentare rezultate din raportul de expertiză vor fi implementate cu celeritate, pentru asigurarea siguranței participanților la trafic și a infrastructurii publice.
Toate aceste măsuri se aplică în regim de urgență, fiind coordonate de instituțiile membre ale CJSU Bacău.
Prefect Bacău – Andreea Negru: Situația de la podul Narcisa poate fi depășită fără riscuri majore pentru cetățeni, atâta timp cât respectăm cu toții restricțiile impuse până la finalizarea reparațiilor necesare.
Imediat ce am fost informată despre incident, m-am deplasat pe strada Bicaz și am convocat Grupul de Sprijin Tehnic, pentru a stabili măsurile necesare punerii în siguranță a zonei, fără a fi nevoie să oprim circulația pe pod.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis oprirea traficului sub pod, pe strada Bicaz, atât pentru autovehicule, cât și pentru pietoni.
Un expert tehnic a fost contractat încă de la primele semne că parapetul ar putea deveni instabil. Acesta urmează să sosească în Bacău miercuri și a asigurat autoritățile locale că va întocmi raportul tehnic în cel mai scurt timp posibil. Intervențiile vor putea începe doar în baza acestei expertize, motiv pentru care, până atunci, este esențial să circulăm cu viteză redusă pe pod.
Am solicitat instituțiilor implicate să colaboreze pentru semnalizarea clară a zonei restricționate de pe pod și pentru delimitarea corespunzătoare a perimetrului de sub acesta. Totodată, un segment al parapetului va fi prăbușit controlat, în zona magistralei CFR, pentru a elimina orice pericol de desprindere accidentală.
Inginerii au confirmat că structura de rezistență a podului nu este afectată, iar riscurile existente privesc doar parapetul, în cazul nerespectării restricțiilor impuse.
Situația este sub control, măsurile de siguranță au fost dispuse, iar circulația pe pod se poate desfășura în condiții de siguranță, cu respectarea limitărilor temporare. Autoritățile locale monitorizează constant evoluția și vor acționa prompt pentru remedierea definitivă a problemelor.













