Acasă National / Externe Anunţ ucrainean ALARMANT: „Rusia a atacat o navă românească, NATO trebuie să...

Anunţ ucrainean ALARMANT: „Rusia a atacat o navă românească, NATO trebuie să intervină”! Ce s-a întâmplat de fapt

O informație publicată pe rețelele de socializare a creat ceva panică în România. „Rusia a atacat o navă-tanc românească, NATO trebuie să intervină”, a fost informația apărută pe rețeaua Reddit, notează stirilekanald.ro.

Petrolierul aparținea, de fapt, Republicii Moldova.

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova a transmis un comunicat, ulterior anunțului ucrainean de pe rețelele de socializare, în care informa că nava MILLENIAL SPIRIT IMO, aflată sub pavilionul Republicii Moldova, a fost lovită de un obuz.

Nu se cunoaște momentan sursa obuzului. La bordul navei a izbucnit un incendiu, echipamentele și bărcile de salvare au fost distruse, iar membrii echipajului a părăsit nava doar cu veste de salvare, a precizat Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova.

Armata ucraineană a transmis inițial că o navă aflată sub pavilion românesc a fost avariată de forțele ruse, în drum către un port de lângă Odessa.

Informația s-a răspândit pe rețelele de socializare, dar în cele din urmă s-a dovedit falsă.

Ucraina nu este țară membră NATO, iar președintele american Joe Biden a insistat că SUA nu vor trimite trupe militare pentru a apăra Ucraina.

Potrivit tratatului 5 al NATO, țările membre NATO sunt obligate să intervină militar atunci când o țară membră este atacată. Nu este cazul Ucrainei. (foto: stirilekanald.ro)