Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase împreună cu polițiștii oneșteni au efectuat, ieri (n.r. – joi, 27 iulie), o percheziție domiciliară la reședința unui bărbat de 37 de ani, din Onești.
Polițiștii au identificat și ridicat de la reşedinţa bărbatului din comuna Buciumi cinci mistreţi şi un pui de căprior care erau ţinuţi în captivitate.
Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că bărbatul în cauză ar fi capturat exemplarele cu ajutorul câinilor, de pe fondul cinegetic Caşinul Inferior al Direcţiei Silvice Bacău.
Animalele sălbatice găsite în captivitate au fost predate Direcţiei Silvice Bacău.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de Legea 407/2006.
Sursa: comunicat de presă IPJ Bacău
Legislația în vigoare este aspră cu persoanele deținătoare indiferent de modul în care au fost dobândite animalele sălbatice crescute în captivitate. În funcție de gravitatea faptei, pedeapsa poate fi închisoare între 3 și 12 luni sau amenda contravențională.