ANGAJĂRI pe bandă rulantă! DPP ONEȘTI – societatea de gospodărire a orașului, caută ȘOFERI PROFESIONIȘTI și un CONSILIER JURIDIC

0
4424

După ce, la începutul campaniei de asfaltare, SC Domeniul Public și Privat SA (DPP) scotea la concurs mai multe posturi de asfaltatori și un post de șef formație la stația de producere a mixturilor asfaltice, acum societatea condusă de Ioan Paris este în căutarea unui consilier juridic și a doi șoferi profesioniști.

Anunțurile de angajare au fost publicate pe site-ul oficial al DPP. Trebuie știut că pentru a lucra ca șofer profesionist la DPP este nevoie să deții un permis de conducere având categoriile B, C și E, să ai o vechime în muncă de minim trei ani și să nu fi săvârșit vreo faptă penală.

În privința studiilor, sunt suficiente liceu sau școala profesională.

Șoferii profesioniști pe care îi caută astăzi DPP-ul nu vor fi angajați pe ochi frumoși, ci în urma unui concurs în care mânuirea volanului nu va fi singura probă. Ei vor mai fi supuși unei probe scrise, dar și unui interviu, așa că, cel puțin teoretic, doritorii ar trebui să le aibă și cu limba română, ca să facă impresie bună și să fie admiși.

Detalii privind concursul pentru cele două posturi de șoferi profesioniști și pentru cel de consilier juridic puteți afla accesând link-urile de mai jos:

http://dpponesti.ro/nr-3589-15-05-2018-concurs-pentru-ocuparea-pe-durata-nederminata-a-doua-posturi-de-soferi-cor-833201/

http://dpponesti.ro/nr-3551-14-05-2018-concurs-pentru-ocuparea-pe-durata-nedeterminata-a-unui-post-de-consilier-juridic-cor-261103/

Pe piața forței de muncă din România există un mare deficit de șoferi profesioniști, chiar dacă multe companii din România sunt dispuse să ofere salarii foarte bune. Acest deficit se manifestă însă și în țările europene dezvoltate, chiar dacă salariile pot ajunge în unele cazuri și la 5.000 de euro lunar.