Luni, 20 noiembrie a.c., peste 80 de poliţişti au acţionat pe raza a 46 de comune aflate în competenţa Poliţiei Municipiului Bacău, unde au aplicat 223 de sancţiuni contravenţionale, cu o valoare de 71.730 de lei.
Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Bacău au acţionat la data de 20 noiembrie a.c., pe raza a 46 de comune, pe linia descoperirii şi combaterii comerţului ilicit, a tăierilor ilegale, transportului şi comercializării materialelor lemnoase, a respectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice.
S-a acţionat pe un număr de 103 drumuri judeţene şi comunale unde au fost instituite un număr de 19 filtre, fiind efectuate 54 de verificări de unităţi economice şi 16 în târguri, pieţe şi oboare.
De asemenea, au fost verificate 566 autovehicule, din care 24 înmatriculate în alte state, 108 atelaje hipo, 6 mopede şi 55 de biciclişti, fiind legitimate un număr total de 762 de persoane.
Poliţiştii au depistat în flagrant 6 persoane care au comis infracţiuni, 3 la regimul rutier, 2 de natură judiciară şi una conform O.U.G. 23/2008.
Sursa: IPJ Bacău