Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă informare de vreme rea, valabilă din această seară până sâmbătă dimineață. Specialiștii anunță intensificări temporare ale vântului și zăpadă spulberată în zona montană înaltă, precipitații moderate cantitativ sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, notează observatornews.ro.

Astfel, în intervalul 2 decembrie, ora 20.00 – 4 decembrie, ora 10.00, vântul va avea intensificări la munte, la altitudini de peste 1700 m, unde vitezele vor depăși temporar 60…70 km/h, iar pe creste, rafalele vor depăși 90…100 km/h spulberând zăpada.

Intensificări ale vântului vor fi și în regiunile vestice, iar vineri (3 decembrie) local și temporar și în restul teritoriului, cu viteze în general de 45…55 km/h.

Pe parcursul zilei de vineri, aria precipitațiilor se va extinde, iar la munte, treptat, vor predomina ninsorile și local se va depune strat nou de zăpadă. Precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și pe arii restrânse ninsoare se vor semnala în vest, centru și nord, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă (3/4 decembrie) și în est și sud, potrivit informării ANM.

Cantitățile de apă vor depăși izolat 10…15 l/mp îndeosebi în zonele de munte.