Alertă de ultim moment din partea meteorologilor. După zilele caniculare vine o avertizare de vreme severă cod galben. Meteorologii anunță furtuni puternice, cu ploi torențiale și grindină, iar la munte – lapoviță și chiar ninsori.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o INFORMARE METEOROLOGICĂ pentru intervalul 16 aprilie, ora 14 – 18 aprilie, ora 20. În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, la început în regiunile vestice și centrale, apoi și în rest. Aceasta se va manifesta prin averse, trecător descărcări electrice și izolat grindină și vijelii, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 15…20 l/mp și izolat de 30…40 l/mp.
Vântul va avea local și temporar intensificări, marți (16 aprilie) în toate zonele, iar miercuri (17 aprilie) cu precădere în sud-est, cu viteze în general între 45 și 55 km/h, iar pe crestele montane de peste 70 km/h. Vremea se va răci semnificativ, iar de miercuri după-amiază (17 aprilie), la altitudini de peste 1500 m precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.

De asemenea, a fost emisă o ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN pentru 16 aprilie, ora 15 – 17 aprilie, ora 15 de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru Banat, sudul Crișanei, Transilvania și în zonele montane.

În intervalul menționat, în Banat, sudul Crișanei, Transilvania și în zonele montane, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 55…70 km/h, izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. (foto mare: imagine ilustrativă)