ALERTĂ la centrala nucleară de la Cernavodă! Un INCENDIU ar fi izbucnit la Unitatea 2

0
45

Este alertă la Cernavodă, unde un incendiu ar fi izbucnit la Unitatea 2 a Centralei Nucleare, relatează observatornews.ro.

Alarma a fost dată în jurul orei 11.00, după ce la Unitatea 2 a Centralei Nucleare a fost zărit fum la sala turbinelor, care este separată de reactor.

Potrivit unor surse, ar fi vorba despre un început de incendiu localizat la o pompă supraîncălzită.

Astfel, conform procedurilor, personalul ar fi fost evacuat.

„Pompierii au intervenit. Este un detaşament militar acolo de permanenţă. Au fost evacuaţi oamenii din zonă, tot procedură”, a declarat pentruObservator Petre Min, CNCAN.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a precizat că nu este niciun pericol, astfel, nu a fost impusă măsura alertării populației prin RoAlert.

”Este vorba de un incendiu minor, fără flacără, la Unitatea 2 de la Centrala Nuclear-Electrică. Incendiul, din primele informaţii, este la o pompă. Situaţia este sub control. Intervenim cu două autospeciale de stingere şi o autoscară”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.

Ana Maria Stoica a menţionat că nu se impune transmiterea unui mesaj Ro-Alert pentru că nu este pusă în pericol populaţia. (foto: ct100.ro)