(P)

Deși are un meci mai puțin disputat, FC Viitorul Curița conduce în clasamentul Ligii a 4-a – Seria “Valea Trotușului” având două puncte avans față de ocupanta locului secund. Dacă va reuși să se califice la barajul pentru promovarea în eșalonul imediat superior, trupa pregătită de Rareș Mihalache va avea, însă, o misiune extrem de dificilă, în fața unui adversar cu pretenții.

FC Viitorul Curița a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru startul sezonului de primăvară, de la care “verzii” au mari așteptări.

Băieții lui Rareș Mihalache au efectuat chiar și un stagiu centralizat de pregătire, la Covasna, unde au atras toate privirile cu echipamentul de top și autocarul de care multe echipe din ligile superioare nu dispun.

Într-o mare de optimism, s-a strecurat însă și o veste nu tocmai plăcută, venită de la Casa Fotbalului.

În urma tragerii la sorți a meciurilor de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a, s-a stabilit ca viitoarea campioană a județului Bacău să înfrunte campioana județului Vaslui.

Cel mai probabil, aceasta va fi Sporting Juniorul Vaslui, echipă care a preluat oficial, la începutul acestui an, brandul FC Vaslui însemnând palmaresul, marca și sigla clubului. Sporting Juniorul Vaslui este susținut de Asociația Sportivă a Suporterilor FC Vaslui, care evident că-și doresc ca echipa lor să ajungă cât mai repede la nivelul atins în perioada în care destinele “galben-verzilor” erau în mâinile lui Adrian Porumboiu.

După aproape șase ani de lupte, de speranţe, de aşteptări, a venit şi ziua! Ziua când stema, care a dus numele oraşului pe cele mai înalte trepte ale competiţiilor fotbalului european se întoarce acasă, la Vaslui! Azi suntem în măsură să vă anunţăm că dezideratul care ne-a făcut să nu dăm un pas în spate în această perioadă, s-a realizat!

Cu toţii am străbătut aceşti ani grei, fiind convinşi că pentru fotbalul vasluian vor veni vremuri mai bune. Acele vremuri, credem noi, nu sunt departe!

Cum în această iarnă am reuşit să ne îndeplinim cea mai importantă dorinţă, ASS FC Vaslui şi Sporting Vaslui au bătut palma, iar începând cu acest retur vom merge împreună pentru a duce fotbalul vasluian, din nou, în ligile superioare”, se arată într-un comunicat de presă al ASS FC Vaslui.

Prima manșă, programată pe 13 iunie, se va desfășura la Vaslui, iar returul va avea loc o săptămână mai tarziu, pe 20 iunie, pe terenul campioanei județului Bacău.

“Este un adversar foarte dificil pentru orice echipă din Bacău”, a apreciat Mihai Fudulache, principalul finanțator al FC Viitorul Curița.

Mai jos aveți situația în cele trei serii (Valea Trotușului, Bacău și Vaslui) de la care se pleacă în sezonul de primăvară. În Bacău, primele trei echipe din cele două serii se califică în play-off-ul care va oferi numele campioanei.

FC Viitorul Curița va disputa primul meci din acest an în deplasare, cu CS Dofteana, pe 7 martie.

Sporting Vaslui are o linie de clasament impresionantă: 12 victorii din tot atâtea meciuri disputate, 101 goluri marcate și doar 2 încasate!

loading...