Drumul dintre Adjud și Bacău poate fi parcurs în aproximativ 20 de minute pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei A7. Cu o zi înainte de deschiderea oficială, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, a filmat și prezentat o simulare a traseului, parcurgând cei aproximativ 46 de kilometri ai autostrăzii.
Filmarea arată, kilometru cu kilometru, cum se circulă pe cel mai nou tronson al A7, care urmează să fie deschis astăzi, 31 august, la ora 16:00.
Potrivit lui Scrioșteanu, odată cu deschiderea tronsonului, se va putea circula pe autostradă între București și Bacău pe o distanță de aproximativ 286 de kilometri, în puțin peste două ore.
„Vă prezint în acest videoclip în detaliu, km cu km, cei 46 kilometri aferenți acestei autostrăzi”, a transmis secretarul de stat.
Pentru șoferii din zona Bacăului, noul tronson înseamnă o legătură mult mai rapidă spre sudul țării și, mai ales, spre Capitală. Drumul Adjud-Bacău, care acum se face în condițiile traficului de pe DN2, va putea fi parcurs pe autostradă în aproximativ 20 de minute.
Proiectul este cofinanțat din fonduri europene, iar deschiderea celor 46 de kilometri reprezintă un nou pas în dezvoltarea Autostrăzii Moldovei A7.
„Hai, România, hai că se poate!”, a fost mesajul transmis de Irinel Ionel Scrioșteanu înaintea deschiderii noului tronson.













