Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești au intervenit, duminică, 9 februarie, la un incendiu izbucnit în satul Buciumi, comuna Buciumi, de lângă Onești.
Pompierii au fost solicitați să intervină în satul Buciumi, unde acoperișul unei case a luat foc.
Pompierii oneșteni au intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă.
Ajunși imediat la fața locului, pompierii au reușit să limiteze și să izoleze incendiul, înainte ca acesta să apuce să se propage.
Incendiul a fost lichidat fără incidente.
“Au ars circa 20 mp din acoperișul casei. Cauza probabilă a incendiului este efectul termic, coșul de fum fiind neprotejat termic față de materialele combustibile”, a declarat mr. Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
Incendiul a fost sesizat în ceastă dimineață, în jurul orei 11.30. (foto: arhivă)