Un bătrân de 74 ani, din Bacău, aflat pe bicicletă, a fost accidentat de un șofer în vârstă de 56 de ani, care a deschis portiera fără să se asigure.
“La data de 09 iulie a.c., în jurul orelor 21:00, pe strada Milcov din municipiul Bacău, s-a produs un eveniment rutier.
În timp ce un bărbat de 56 de ani, din municipiul Bacău se afla la volanul autoturismului aflându-se în poziţie de staţionare pe strada Milcov, nu s-a asigurat corespunzător la deschiderea portierei, moment în care a surprins şi accidentat un bărbat de 74 de ani, din municipiul Bacău, care se deplasa pe suprafaţa carosabilă în calitate de biciclist.
În urma accidentului de circulaţie produs, a rezultat vătămarea corporală a biciclistului de 74 de ani.
Conducătorul autoturismului şi biciclistul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, totodată s-a procedat la recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări faţă de conducătorul auto, sub aspectul săvârşirii infacţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău. (foto: imagine ilustrativă)











