Acasă Actualitate NEWS ALERT: (FOTO) Accident rutier grav, cu două victime, într-o comună din...

NEWS ALERT: (FOTO) Accident rutier grav, cu două victime, într-o comună din Bacău: bărbat de 38 de ani, descarcerat de pompieri și transportat la spital

 

Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă dimineață în comuna Ardeoani, județul Bacău, unde două autoturisme s-au ciocnit violent. Un bărbat de 38 de ani a fost scos dintre fiarele contorsionate de pompieri și transportat de urgență la spital.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău, pompierii militari au fost solicitați să intervină pe raza comunei Ardeoani în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.

La locul evenimentului au intervenit forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Moinești, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, precum și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor de intervenție, salvatorii au constatat că în urma impactului au rezultat două victime. Cea mai grav afectată era un bărbat în vârstă de 38 de ani, găsit încarcerat, dar conștient, prezentând multiple traumatisme.

Pompierii au acționat prompt pentru descarcerarea victimei, care a fost ulterior predată de urgență unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate și transport la spital.

„În această dimineața pompierii militari au fost solicitați să intervină pe raza comunei Ardeoani, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. La fața locului au intervenit forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Moinești cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.

La sosirea salvatorilor, s-a constatat că în urma impactului au rezultat două victime, cea mai grav afectată fiind un bărbat în vârstă de 38 de ani. Acesta era încarcerat, dar conștient și prezenta diverse traumatisme.

În urma intervenției prompte s-a reușit descarcerarea bărbatului care a fost predat de urgență unui echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean pentru îngrijiri medicale de specialitate și transport la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, slt. Ancuța Socaci.