La data de 01 iunie a.c., în jurul orei 06.00, Poliţia orașului Buhuşi a fost sesizată prin SNUAU 112, despre faptul că, pe strada Republicii din localitate a avut loc un eveniment rutier.

La fața locului, polițiștii au identificat un autoturism avariat, aflat în afara părţii carosabile.

Din primele verificări a rezultat faptul că, un tânăr de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii din orașul Buhuşi, ar fi pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu gardul unei clădiri.

Tânărul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fapt pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. (sursa: IPJ Bacău; foto: imagine ilustrativă)