Un accident rutier în care au fost implicate un autotren, o autocisternă încărcată cu motorină și un microbuz s-a produs în urmă cu puține momente pe DN15 Bacău – Piatra Neamț, în comuna Costișa. La fața locului intervin pompieri, echipaje SMURD și SAJ, iar autoritățile au mobilizat forțe suplimentare din cauza riscului pe care îl prezintă autocisterna și a numărului de persoane implicate.
Traficul pe DN15 Bacău – Piatra Neamț este afectat după un accident rutier produs în comuna Costișa, unde au fost implicate trei vehicule: un autotren, o autocisternă încărcată cu motorină și un microbuz.
La locul accidentului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț, care au luat măsurile necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu și pentru asigurarea zonei.
Având în vedere amploarea evenimentului și faptul că în accident sunt implicate șase persoane, au fost trimise și echipaje medicale SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), pentru evaluarea victimelor și acordarea primului ajutor.
Intervenția este una delicată, deoarece autocisterna implicată în coliziune transportă motorină. Pompierii monitorizează permanent situația și aplică toate măsurile de siguranță pentru a elimina riscul producerii unui incendiu sau al unei explozii.
La această oră, intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul. De asemenea, nu au fost comunicate deocamdată informații oficiale privind starea celor șase persoane implicate. (foto: ISU Neamț)
Știre în curs de actualizare.













