Acasă Actualitate Accident rutier pe DN11 Onești – Bacău: O șoferiță, evaluată după ce...

Accident rutier pe DN11 Onești – Bacău: O șoferiță, evaluată după ce a ajuns cu mașina în șanț

 

Un accident rutier a avut loc luni dimineață, pe DN11 Onești–Bacău, în zona comunei Măgura, după ce un autoturism a părăsit carosabilul și a ajuns într-un șanț. Incidentul a fost anunțat la numărul unic 112 la ora 05:35, iar la fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Bacău cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. În urma evenimentului, o femeie a fost evaluată de personalul medical, fiind conștientă și fără traumatisme vizibile, însă a refuzat transportul la spital. Echipa ISU a asigurat măsurile necesare de prevenire și stingere a incendiilor.

Slt. Ancuţa Covaci, purtător de cuvânt IPJ Bacău: „Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și ambulanța SMURD în urma unui accident rutier produs pe raza comunei Măgura, DN11.

În accident a fost implicat un autoturism care a părăsit partea carosabilă intrând într-un şanț. În urma accidentului a rezultat o victima de sex feminin, conștientă, fără marcă traumatică. Aceasta a refuzat transportul la spital. 

La fața locului, echipajul ISU a asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”. (foto: imagine ilustrativă)