Un șofer în vârstă de 70 de ani, care a evitat un câine apărut pe șosea, a provocat, ieri după-amiază, un accident. Șoferul conducea pe Calea Adjudului din Onești când, la un moment dat, i-a apărut un patruped în față. Vrând să-l evite, bărbatul a intrat într-o autoutilitară de transport persoane cu remorcă ce venea din sens opus.

Accident a avut în jurul orei 16.30 și, din fericire, s-a soldat doar cu pagube materiale.

“La data de 6 august a.c., în jurul orei 16.30, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier al Poliției Onești au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Calea Adjudului din localitate a avut loc un accident de circulație.

Din verificările efectuate la fața locului de polițiști a rezultat faptul că, un bărbat de 70 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Adjudului din municipiul Onești, pe fondul neadaptării vitezei, a evitat un câine apărut brusc pe partea carosabilă intrând pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară de transport persoane cu remorcă.

În urma impactului a rezultat avarierea vehiculelor menționate.

Rezultatele etilotestului au indicat că ambii şoferi nu consumaseră băuturi alcoolice”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspector principal Cătălina Păduraru.