Un accident rutier cu zeci de victime și risc de explozie a fost simulat joi pe Autostrada A7, în județul Bacău, în cadrul unui exercițiu organizat de ISU Bacău pentru testarea intervenției în situații de urgență de amploare.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Mr. Constantin Ene” Bacău a desfășurat pe 4 iunie un exercițiu tactic complex, menit să verifice modul de intervenție al structurilor operative în cazul unui accident major. Scenariul a presupus o coliziune între un microbuz de transport persoane și o autocisternă încărcată cu aproximativ 2.000 de litri de benzină, pe tronsonul dintre DN2 și Autostrada A7.
Potrivit scenariului, impactul a provocat mai multe victime în rândul pasagerilor din microbuz, iar autocisterna a suferit o fisură care putea duce la scurgeri de combustibil, incendiu sau chiar explozie. În aceste condiții, a fost pus în aplicare Planul Roșu de Intervenție, iar echipele de salvare au desfășurat operațiuni de evacuare, acordare a primului ajutor, securizare a perimetrului și gestionare a riscului generat de substanțele periculoase.
La exercițiu au participat, alături de ISU Bacău, reprezentanți ai Prefecturii, Poliției, Jandarmeriei, Serviciului de Ambulanță, STS, Secției Drumuri Naționale și ai altor instituții implicate în gestionarea situațiilor de urgență.
Reprezentanții ISU Bacău spun că astfel de exerciții sunt esențiale pentru verificarea cooperării dintre instituții și pentru îmbunătățirea capacității de reacție în cazul unor evenimente reale cu grad ridicat de complexitate.

COMUNICAT ISU BACĂU:
Exercițiu tactic cu forțe și mijloace în teren
În data de 04.06.2026, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău a organizat și desfășurat un exercițiu tactic cu forțe și mijloace în teren, având ca scop punerea în aplicare a Planului Roșu de Intervenție la nivelul județului Bacău și antrenarea structurilor operative pentru gestionarea situațiilor de urgență cu victime multiple și substanțe periculoase.
Exercițiul a fost declanșat printr-un apel la numărul unic de urgență 112, fiind simulată producerea unui accident rutier pe centura ocolitoare a municipiului Bacău, DN 2 – autostrada A7, km 18+250, pe sensul de mers Roman – Adjud, între un microbuz de transport persoane și o autocisternă.
În cadrul scenariului, s-a presupus că, în urma impactului dintre microbuzul de transport persoane și autocisterna încărcată cu aproximativ 2.000 de litri de benzină, au rezultat mai multe victime din rândul pasagerilor aflați în microbuz, care au necesitat evaluare medicală, acordarea primului ajutor calificat și evacuarea din zona de pericol. Totodată, a fost simulată producerea unei fisuri la nivelul autocisternei, existând riscul scurgerii de combustibil și al producerii unui incendiu sau al unei explozii. În acest context, echipajele de intervenție au desfășurat operațiuni pentru salvarea și gestionarea victimelor, securizarea zonei, delimitarea perimetrului de siguranță și aplicarea măsurilor specifice de intervenție în cazul unui accident rutier în care sunt implicate substanțe periculoase.
La exercițiu au participat reprezentanți din cadrul: Instituției Prefectului județului Bacău, Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, Serviciului de Telecomunicații Speciale Bacău , Secției Drumuri Naționale Bacău , Serviciului de Ambulanță Județean Bacău și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Săucești.
Desfășurarea acestor exerciții este esențială pentru creșterea nivelului de pregătire al structurilor de intervenție, verificarea modului de cooperare interinstituțională și optimizarea timpilor de reacție în situații cu grad ridicat de complexitate. Totodată, astfel de activități contribuie la identificarea eventualelor disfuncționalități operaționale și la îmbunătățirea continuă a capacității de răspuns în cazul producerii unor evenimente reale.
Mulțumim tuturor instituțiilor participante pentru profesionalismul și implicarea demonstrată în desfășurarea exercițiului.














