Un accident grav s-a produs marți pe șantierul Autostrăzii A7 Bacău-Pașcani, în zona pasajului de la Filipești (jud. Bacău), construit peste drumul european E85. Din primele informații, un muncitor ar fi căzut de la înălțime, de pe pasaj. Echipajele de intervenție au ajuns la fața locului, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs incidentul.
Un accident grav s-a produs marți după-amiază pe șantierul Autostrăzii A7 Bacău-Pașcani, în zona pasajului de la Filipești, care traversează drumul european E85.

Din primele informații, un bărbat care lucra pe șantier ar fi căzut de la înălțime, de pe pasaj. La locul incidentului au ajuns echipaje de poliție și ambulanță, pentru acordarea primelor îngrijiri și verificarea situației.
Informațiile despre starea muncitorului sunt, deocamdată, neclare. Potrivit unor surse, acesta ar fi fost găsit în stare foarte gravă, iar martorii susțin că impactul ar fi avut urmări tragice. Aceste informații nu au fost însă confirmate oficial până la acest moment.

Muncitorul ar fi angajat al UMB, compania care lucrează la construcția tronsonului de autostradă.
Polițiștii urmează să stabilească în ce condiții s-a produs accidentul și dacă au fost respectate toate măsurile de siguranță pe șantier. (foto: Facebook/Drum Expres Brăila – Focșani – Constanța)
UPDATE
Tragedie pe șantierul A7! Bărbatul căzut de pe pasajul de la Filipești, Bacău a murit. Avea 51 de ani și era dintr-o comună băcăuană. DETALII AICI













