Acasă Actualitate NEWS ALERT: Accident grav pe DN2-E85, în Vrancea. Un microbuz cu 11...

NEWS ALERT: Accident grav pe DN2-E85, în Vrancea. Un microbuz cu 11 persoane s-a răsturnat, a fost activat Planul Roșu

 

Un accident rutier cu numeroase victime s-a produs vineri dimineață pe DN2-E85, în localitatea Cotești, județul Vrancea, după ce un microbuz în care se aflau 11 persoane s-a răsturnat. Din cauza numărului mare de persoane implicate, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, conform jurnaldevrancea.ro.

Accidentul s-a produs în jurul orei 05:30, pe DN2-E85, în localitatea Cotești, după ce un microbuz a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.

În vehicul se aflau 11 persoane, iar amploarea evenimentului a determinat autoritățile să activeze Planul Roșu de Intervenție, pentru mobilizarea rapidă a resurselor de salvare.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul ISU Vrancea cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și patru ambulanțe SMURD. De asemenea, la intervenție au participat și echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea.

În urma evaluării medicale efectuate la locul accidentului, cinci persoane au primit îngrijiri, iar trei dintre acestea au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament.

Până în acest moment, autoritățile nu au anunțat care a fost cauza producerii accidentului și nici care este starea persoanelor ajunse la spital. (foto: imagine ilustrativă)

UPDATE

Potrivit IPJ Vrancea, accidentul a avut loc în jurul orei 05:00, pe DN2-E85, în afara localității Golești. Un bărbat de 38 de ani, din municipiul Focșani, care conducea microbuzul, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare.

Vehiculul a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în afara drumului. În urma accidentului, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.

Șoferul microbuzului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.