(P)

La data de 15 martie a.c., în jurul orei 13.00, poliţiştii rutieri au cercetat un accident rutier produs pe strada Calea Mărăşeşti din municipiul Bacău, în urma căruia trei persoane au fost rănite.

Din cercetarea efectuată la faţa locului a reieşit faptul că o femeie de 45 de ani, din Bacău în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Calea Republicii – centru, la intersecţia cu strada Castanilor, a efectuat viraj la stânga peste marcajul longitudinal dublu continuu, ce desparte sensurile de mers şi nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus din sens opus, de către un bărbat de 31 de ani, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului, cei doi conducători auto şi un pasager au fost răniţi şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău pentru îngrijiri medicale.

Rezultatul testării cu aparatul etilotest a celor doi conducători auto a fost negativă iar în cauză poliţiştii au întocmit pe numele femeii dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (Sursa: IPJ Bacău. Foto: bacau.net)

Comenteaza aici