Un grup de părinți reclamă un comportament pe care îl consideră abuziv la Grădinița „Rază de Soare”, de pe lângă Școala „Mihai Drăgan” din municipiul Bacău. Potrivit Ziarul de Bacău, părinților li s-a transmis de către administrația unității de învățământ că dacă nu achită în avans masa copiilor, aceștia n-ar mai putea fi aduși la grădiniță. Administratorul grădiniţei a confirmat nota privind plata mesei pentru copiii care frecventează Grădiniţa cu Program Prelungit „Raza de soare”, dar susține că a fost transmisă în scopul unei mai bune informări în rândul părinţilor şi a transparenţei comunicării.
Anul școlar a început cu scandal, la Grădinița „Rază de soare”. Într-un mesaj transmis tuturor părinților, este stipulată obligația de a plăti suma de 612 lei, în caz contrar copilul nu mai este lăsat să intre în clădirea grădiniței. „Părinții care nu plătesc la timp nu mai aduc copiii în grădiniță până nu aduc dovada plății”, sunt anunțați părinții (vezi facsimil mai jos!).
„Înțeleg faptul că masa copilului costă și aceste costuri trebuiesc suportate de părinții copiilor, din surse proprii, dar să faci acea remarcă de sfârșit cum că copilul nu mai poate fi adus la grădiniță, dacă plata nu este efectuată la timp, mi se pare un abuz fără margini, discreționar și discriminator pe motive sociale. Sunt șocată de ticăloșia dusă la extrem a unor oameni care reprezintă statul român în sistemul de învătământ preșcolar, practic baza care stă la construirea unei societăți mai bune, pentru un viitor sustenabil”, a declarat unul dintre părinții nemulțumiți, sub protecția anonimatului.
La solicitarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, conducerea unităţii de învăţământ a realizat o cercetare privind situaţia semnalată de părinți. Administratorul grădiniţei a confirmat nota privind plata mesei pentru copiii care frecventează Grădiniţa cu Program Prelungit „Raza de soare”, dar susține că a fost transmisă în scopul unei mai bune informări în rândul părinţilor şi a transparenţei comunicării. „Nu s-a dorit a fi discriminatorie, ci doar o atenţionare pentru părinţii care ajung în situaţia de nu plăti consumul de alimente, decât după mult timp sau deloc, ceea ce duce la pierderea furnizorilor cu care există contracte de colaborare, la imposibilitatea de a putea asigura mesele zilnice ale tuturor copiilor înscrişi la programul prelungit”, a transmis conducerea instituției. (foto: imagine ilustrativă)
Articolul integral AICI













