Forțele Aeriene Române au doborât duminică dimineață o nouă dronă care pătrunsese neautorizat în spațiul aerian al țării. Este al treilea astfel de incident în tot atâtea zile, după dronele neutralizate vineri și sâmbătă, iar autoritățile române spun că reacția rapidă a piloților militari confirmă eficiența măsurilor de apărare aeriană.
O nouă dronă a fost neutralizată duminică dimineață de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, după ce a intrat neautorizat în spațiul aerian al României. Incidentul s-a produs în zona Sulina–Chilia, deasupra apelor teritoriale ale României din Marea Neagră.
Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Apărării Naționale, drona a fost doborâtă la ora 10:13, la aproximativ 12 kilometri nord-est de Sulina, în condiții de siguranță.
Este a treia dronă neutralizată de armata română în ultimele trei zile. Vineri, o dronă a fost doborâtă după ce a pătruns adânc în spațiul aerian național, iar sâmbătă o alta a fost interceptată în apropierea localității Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, notează observatornews.ro.
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a precizat că drona a fost urmărită încă înainte de a intra în spațiul aerian românesc și că intervenția a avut loc la doar câteva minute după incursiune.
„O altă dronă intrată ilegal în spaţiul aerian românesc a fost doborâtă astăzi de militarii români. Este a treia dronă neutralizată în trei zile consecutive. Eforturile din ultimele luni din cadrul MApN dau rezultate. Astăzi, la ora 10:13, o aeronavă F-16 Fighting Falcon a Forţelor Aeriene Române a doborât o dronă care pătrunsese neautorizat în spaţiul aerian al României.
A intrat în apele teritoriale ale României la ora 10:08, iar cinci minute mai târziu a fost neutralizata în condiţii de siguranţă, deasupra Mării Negre, în apele teritoriale ale României. Patru din cele cinci drone doborâte până în prezent pe teritoriul ţărilor UE din NATO au fost neutralizate de piloţi militari români.
Fiecare astfel de incident confirmă că războiul de agresiune Rusiei împotriva Ucraina continuă să genereze riscuri dincolo de graniţele Ucrainei. România va continua să îşi apere ferm suveranitatea şi spaţiul aerian, dar aceste provocări trebuie să înceteze!„, a transmis Radu Miruță.
La rândul său, președintele Nicușor Dan i-a felicitat pe piloții români și a subliniat că România tratează cu maximă seriozitate aceste incidente.
„O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10:13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale ale României, în zona Sulina–Chilia.
Îi felicit pe piloții români și pe echipele de la sol pentru profesionalismul, curajul și eficiența cu care își îndeplinesc misiunile. Prin acțiunea lor, contribuie la apărarea teritoriului național și la siguranța cetățenilor români.
Potrivit anchetei desfășurate de Parchetul General, drona doborâtă vineri dimineață este de tip Shahed, utilizată de Federația Rusă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei.
Investigațiile privind dronele doborâte ieri și astăzi sunt în desfășurare.
Protestul diplomatic al României fațǎ de Federația Rusǎ va fi fundamentat pe aceste cercetări.
Este inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusǎ să continue încălcarea spațiului aerian al României, care este, în același timp, spațiu aerian al NATO și al Uniunii Europene. Astfel de acțiuni sunt inacceptabile și le tratǎm cu toată seriozitatea, alǎturi de aliații noștri.„, a transmis președintele României.
Și Ministerul Apărării Naționale a confirmat intervenția printr-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook.
„Piloții noștri au doborât o a treia dronă intrată în spațiul aerian românesc! În această dimineață, la 10:13, un pilot român, aflat la manșa unei aeronave de luptă F-16 a Forțelor Aeriene Române, a doborât o a treia dronă intrată în spațiul aerian al României. Drona a fost doborâtă deasupra Mării Negre.” (foto: arhivă MApN)











