Daniel Nicodim s-a stins din viață după o grea suferință, răpus fiind de un cancer la stomac, care l-a chinuit îngrozitor în ultimele luni, şi nu va mai putea fi niciodată admirat în ceată. După nenumărate călătorii de la Asău la Cluj, o operație grea reușită, multiple ședințe de chimioterapie și investigații CT, „Tata Urs”, cum îl știa o țară întreagă, încă ar mai fi avut nevoie de tratamente costisitoare. Nu s-a mai putut face însă nimic, iar durerea în rândul familiei și a prietenilor este cu atât mai mare cu cât, cu doar o săptămână în urmă, murea și tatăl lui Daniel, Vasile Nicodim.
„Dumnezeu să te ierte, tată! Ai fost un om bun, de la care am învățat multe! Întotdeauna mi-ai fost alături și m-ai iubit poate mai mult decât aș fi meritat! Ai fost și vei rămâne mereu idolul meu!”, transmitea Daniel după decesul părintelui său, pe 15 octombrie.
Soarta a făcut ca peste doar o săptămână cei doi, tată şi fiu, după ce au oferit lumii zeci de spectacole de neegalat, să se regăsească la ceruri.
”Când cunoști un om care poate mișca oameni, îi atribui putere, peste puterea unui om și viață, mai mult decât câți ani de viață poate avea un om. Nu e așa și constatăm asta și ne copleșește tristețea.
Daniel Nicodim mișca oamenii, îi făcea să-l urmeze, își deschidea casa și o făcea casă pentru prieteni și necunoscuți. Acum a plecat să miște poate cealaltă lume. A plecat cu inima frântă de pierderea unui părinte și acum cei doi urși se însoțesc în ceruri. Își fac acolo în ceruri ceata lor, tot a Urșilor din Asău, din toți cei care s-au știut și au împărtășit aceleași bucurii și tristeți.
Ceea ce a făcut Daniel aici în comună, în județ, în țară, în afara ei rămâne, așa cum a rămas și ce a făcut nea Gabi, tatăl lui. Ne-au îmbogățit viața și ne-au legat de strămoși și de pământul acesta până acum și acum mai fac o punte până în cer.
Domnul să te odihnească Daniel Nicodim, alături de el și de părintele tău! Ai mers în locul în care bune și rele se numără și apoi e… veșnicia. Îți mulțumim pentru că ai păstrat vie tradiția, ne-om strădui să păstrăm și noi ce ai iubit mai mult, ca sfântă datorie față de cei de au fost, sunt și vor fi aici în colțul nostru de Rai, Asăul”, au transmis apropiații lui Daniel Nicodim.
Toată suflarea de pe Valea Trotuşului este alături da familia îndoliată prin mesaje care mai de care mai sensibile:
”Astăzi a plecat dintre noi unul din cei mai renumiți ursari de pe valea Trotușului, Daniel Nicodim. Suntem profund îndurerați de această pierdere, practic dispare o parte din tradiția noastră. Noi îi vom păstra vie amintirea prin ducerea tradiției mai departe. Sincere condoleanțe familiei! Drum lin TATA URS!”
„Un popor care nu-și respectă datina și tradiția, este un popor pierdut! Daniel Nicodim, cunoscut ca Tata Urs, a încetat din viață după o luptă dură cu cancerul. Mulțumim că ne-ai bucurat sărbătorile și ne-ai făcut cunoscuți în toată lume! Știm că ai plecat într-o lume mai bună”.
„Ne-ai primit în ceata urșilor, ca babă și moșneag. Am cutreierat împreună, orașe, sate. Am devenit o familie. Ai fost „tata urs”, cel ascultat de toată lumea. Cuvintele sunt seci, pentru a-ți spune cât regretăm. Dumnezeu să iți călăuzească pașii în împărăția Sa! Drum lin spre cer!”












