Acasă Actualitate A delapidat banii oamenilor! Ratele clienților, transformate în bani de buzunar de...

A delapidat banii oamenilor! Ratele clienților, transformate în bani de buzunar de angajatul unei instituții financiare din Bacău

 

Un angajat al unei instituții financiare din Bacău a ajuns în fața instanței după ce procurorii au stabilit că, pe parcursul a mai bine de trei luni, și-ar fi însușit banii încasați de la cinci clienți ai societății. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, inculpatul, agent de vânzări al P.F.R. IFN – Bacău, ar fi colectat ratele lunare, însă în loc să le predea angajatorului, le-ar fi folosit în interes personal, prejudiciul ridicându-se la 5.470 de lei. Bărbatul a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, iar dosarul a fost înaintat Judecătoriei Bacău pentru soluționare, măsura neafectând principiul prezumției de nevinovăție.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău aduce la cunoștință publică, prin intermediul prezentului comunicat, următoarele:

La data de 17.11.2025 a fost sesizată Judecătoria Bacău cu acordul de recunoaștere a vinovăției sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, prev. de art. 295 alin. (1) C.pen. rap. la art. 308 alin. (1) C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. (10 acte).

În acordul de recunoaștere a vinovăției s-a reținut următoarea situație de fapt:

În perioada 09.09.2022 – 20.12.2022, în calitate de angajat al P.F.R. IFN – Bacău pe postul de agent de vânzări, cu atribuții de a încheia contractele de credit şi de a colecta ratele lunare de la 5 debitori, la diferite intervale de timp, însă în baza unei rezoluții infracționale unice, inculpatul G.S. şi-a însuşit fără drept, în scop personal, suma totală de 5470 lei, ce reprezenta rate încasate de la clienți şi care trebuiau predate integral persoanei vătămate P.F.R. IFN – Bacău.

Ca urmare a încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, cu privire la inculpat s-a stabilit pedeapsa de:

– 1 an închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcții publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exercițiul autorității de stat – pentru o durată de 1 an;

– s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani;

– a fost obligat să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

– s-au impus şi celelalte măsuri de supraveghere prevăzute de Codul penal.

În prezența avocatului desemnat din oficiu, inculpatul a declarat că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa și acceptă încadrarea juridică dată acesteia.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea acordului de recunoaștere a vinovăției la instanță, spre competentă soluţionare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. (foto: imagine ilustrativă)