Siguranța traficului pietonal pe podul peste râul Uz de pe DN 12A, în interiorul localității Dărmănești, a fost consolidată de lucrătorii Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP), care au trecut la înlocuirea parapetului metalic vechi, mâncat de rugină.
Balustrada veche reprezenta un real pericol, fiind mâncată de-a lungul timpului de rugină, astfel că intervenția angajaților DRDP Iași a venit la fix.
„Lucrări de înlocuire a parapetului metalic pietonal la podul peste râul Uz de pe DN 12A, km 88+880, din interiorul localității Dărmănești, județul Bacău”, au transmis reprezentanții DRDP Iași, într-o postare pe Facebook.













