Acasă Actualitate (FOTO) Ziua Unirii, sărbătorită la Colegiul „Grigore Moisil” din Oneşti: ELEVII și...

(FOTO) Ziua Unirii, sărbătorită la Colegiul „Grigore Moisil” din Oneşti: ELEVII și profesorii s-au prins în mai multe hore

 
Cu ocazia zilei de 24 ianuarie, elevii și cadrele didactice de la Colegiul Național „Grigore Moisil” din Oneşti au celebrat această sărbătoare în mod tradițional, încingând Hora Unirii. Totodată, elevii de la „Moisil” au participat şi la unele proiecte dedicate acestui eveniment, în cadrul orelor de istorie.

Zeci de elevi de la Colegiul Național „Grigore Moisil” au încins Hora Unirii în curtea unităţii de învăţământ, timp în care un elev îmbrăcat într-o ie tradițională a fluturat drapelul tricolor.

„A reflecta asupra trecutului pentru a înţelege prezentul, dar mai ales pentru a proiecta viitorul este esenţa a ceea ce tinerii trebuie să înveţe din istorie şi din moştenirea lăsată de părinţi“, le-au transmis profesorii elevilor. (foto: Facebook / Colegiul Național „Grigore Moisil” Oneşti)